Informaţii privind Plata prin SMS
1.Validarea şi consultarea plăţii prin SMS
Pentru a avea un titlu de călătorie valabil, trebuie să primiţi un SMS pe telefonul dumneavoastră, prin care să vi se confirme achiziţia, în urma comenzii făcute la numărul 7429. De asemenea, în cazul unui control, este răspunderea dumneavoastră ca telefonul de pe care s-a făcut comanda să fie asupra dumneavoastră şi în stare de funcţionare.
2.Comanda prin SMS a biletului de călătorie sau a legitimaţiei de 1 zi
Activarea biletului de călătorie sau a legitimaţiei de o zi la OTL SA prin SMS se face de pe telefonul mobil conectat la din una din reţelele ORANGE,VODAFONE şi începând cu data de 01.05.2015 din reţelele Digi.Mobil şi Telekom astfel:
a) înainte de urcarea în mijlocul de transport în comun, se trimite un SMS la numărul 7429 conţinând :
- numărul liniei cu care urmează să călătoriţi (în cazul biletului cu o călătorie)
- litera L (în cazul legitimaţiei de 1 zi)
b) în 15 secunde veţi primi un SMS de confirmare a activării titlului de călătorie care va contine un cod de control. Veţi comunica acest cod de control, la solicitarea controlorului, ca dovadă a plăţii .
3. Pretul plătit pentru SMS va fi :
- de 0,8 euro (TVA inclus), în cazul achizitionării biletului cu o călătorie. Biletul de călătorie este valabil de la momentul trimiterii SMS-ului până la momentul terminării călătoriei, dar nu mai mult de 60 de minute.
-de 3,5 euro (TVA inclus), în cazul achizitionării legitimaţiei de 1 zi. Legitimaţia de 1 zi acordă dreptul la un număr nelimitat de călătorii pe orice linie de transport urbană a OTL SA pe perioada valabilităţii acesteia... Legitimaţia de 1 zi este valabilă 24 de ore de la primirea mesajului de confirmare.
Tarifarea titlului de călătorie se va regăsi în factura de servicii a operatorului de telefonie mobilă ca tarif al SMS-ului pe care l-aţi transmis pentru activarea titlului de călătorie.
4.Verificarea legitimaţiei de călătorie cumpărat prin SMS
În caz de verificare, trebuie să prezentaţi controlorului SMS-ul primit de la numărul 7429.
Prezentând controlorului un cod obţinut în altă zi decât cea în curs, acesta va fi atenţionat asupra codului prezentat de dumneavoastră ca fiind EXPIRAT, iar în cazul unui cod fals ca fiind INVALID.
5.Achitarea călătoriei de pe un telefon mobil pentru mai multe persoane
Există posibilitatea achitării călătoriei pentru mai multe persoane de pe acelaşi telefon.
Pentru aceasta va trebui să fie trimis un SMS de comandă pentru fiecare călător în parte. Fiecare din SMS-urile de răspuns primite va conţine câte un cod unic. In această situaţie, persoanele respective este nevoie să stea împreună pe întreaga durată a călătoriei. Dacă una dintre persoane îşi întrerupe călătoria, atunci celelalte persoane trebuie să se asigure că deţin telefonul mobil de la care s-a efectuat plata prin SMS pentru a putea prezenta controlorului codurile alocate fiecărui titlu de călătorie în parte.
6.Dovada plăţii prin SMS
Singura dovadă a plăţii este SMS-ul de răspuns care conţine codul unic de verificare.Dacă, din diverse motive, nu primiţi acest SMS atunci nu se consideră că aveţi un titlu de călătorie valabil. De asemenea, trimiterea unui SMS ulterior controlului nu va fi acceptată ca achiziţie a unui titlu de călătorie valabil.
Motivele pentru care nu aţi primit SMS-ul de răspuns pot fi următoarele, dar se poate să nu se rezume doar la acestea:
-nu aveţi credit suficient, în cazul unei cartele preplătite
-nu mai aveţi memorie pentru a primi mesaje noi
-aţi tastat un cod de comandă greşit
-mesajele nu ajung în serverul central din diverse motive (congestionare,căderi,etc)
-nu aveţi semnal la telefon din diverse motive
Întrebări frecvente:
1.Plata prin SMS funcţionează în toate reţelele de telefonie?
Plata prin SMS funcţionează în acest moment în reţelele operatorilor de telefonie mobilă Orange,Vodafone şi din data de 01.05.2015 în reţelele DIGI.MOBIL şi Telekom.
2.Un titlu de călătorie prin SMS poate fi redirecţionat?
Nu, un titlu de călătorie achiziţionat prin SMS este valabil doar pentru posesorul telefonului de pe care s-a făcut comanda.
3.Ce trebuie să fac dacă a expirat perioada de valabilitate a titlului de călătorie achiziţionat prin SMS?
Trebuie să trimiteţi un nou SMS de comandă şi veţi fi taxat cu o nouă călătorie
4.Pot plăti prin SMS de pe un număr internaţional ?
Nu,acest lucru nu este posibil
5.Ce se întâmplă dacă nu am credit suficient, în cazul unei cartele preplătite?
În acest caz nu veţi putea plăti călătoria prin SMS şi veţi primi un mesaj de atenţionare
6.Angajatorul meu îmi plăteşte telefonul mobil. Pot plăti călătoriile prin SMS?
Depinde de angajatorului dumneavoastră.Dacă acesta vă permite folosirea telefonului în acest scop veţi putea plăti prin SMS călătoriile.
7.După ce am comandat plata prin SMS primesc un mesaj de eroare. Voi fi taxat în vreun fel?
Nu, pasagerii nu sunt taxaţi pentru mesajele de eroare primite.
8.De ce a lansat OTL SA plata călătoriilor prin SMS?
Din dorinţa de a vă oferi o gamă cât mai variată de metode de plată şi pentru confortul dumneavoastră, OTL SA a introdus în plus, pe lângă posibilitatea achiziţionării de la automatele montate în unele staţii ale mijloacelor de transport în comun, această metodă.